Cred că se face un an de când am început să alerg dejaba prin oraș și prin afara lui. Am făcut pauză de hibernare peste iarnă, alergând când și când pe bandă (ceea ce-i nașpa).

Îi un fapt știut de tătă lumea că dacă ai playlist ca lumea, alergi și prin pereți cu zâmbetul pe buze.

Astfel că, ajutându-mă de voi, îmi voi alcătui playlistul care mă va face să bat tobe imaginare în timp ce alerg, să urlu pe stradă ”A seven nation army couldn’t hold me back” și să se mire babele de mine, să mă bat cu pumnii în piept pe ritm nebun și așa mai departe.

Mai jos, playlistul pe care îl am acum. Ca să nu sugerați același lucru și să aveți un punct de pornire:

The Black Keys – Lonely Boy (link)

Chemical Brothers – Escape 700 (Hanna Soundtrack) (link)

Parov Stelar – Catgroove (link)

The Crystal Method vs. The Doors (Roadhouse Blues Remix) (link)

Ladytron – Ghosts (link)

Chemical Brothers – Escape 700 (Hanna Soundtrack) (link)

Cu bold e preferata. Aștept de la voi alte muzici cu care să-mi completez playlist-ul.

Știu că tătă lumea și-o dat seama, dar trebuie să-mi exprim frustrarea undeva. Și cum ăsta-i blogul meu și scriu ce vreau pe el, mă gândesc că ar fi un loc destul de bun… unicul, de altfel.

Trecem peste fast-food-ul delicios care îngrașă și omoară încet-încet dar sigur-sigur. De droguri nu ne atingem cu discuția, că nu suntem în măsură. De cola n-are rost să vorbim că-i lucrul dracului. Practic, trecem peste toate ca să ajungem la alcool.

Așadar, io am avut voie să beau 2 săptămâni anul ăsta. DOUĂ! Primele 3 luni am fost la dieta care nu mi-o permis să beau alcool, că doar îngrașă ca dracu’. După ce în sfârșit am reușit să mă-mbăt ca porcu’ de câteva ori, m-am dus cu țocleta de m-o mușcat câinii, de amu’ fac anti-rabic, de n-am voie să beau alcool o lună și ceva.

Deci cu cât îi mai bun și mai folositor ceva, nu face bine. Și alcoolu’, care-i motivul celor mai mulți de a ieși în oraș, datorită căruia multe fete iau decizii greșite în favoarea băieților și începutul celor mai frumoase povești. Ăsta-i cel mai rău: ba n-ai voie să-l bei din un miliard de motive, dacă bei – îngrașă, dacă bei în loc să mânci – slăbești, dacă bei prea mult – îți spargi ochiul, dacă bei nesăbuit – mahmureală. Nu se poate să bei și să ieși bine.

Deci îl prețuim atâta de mult încât riscăm atâtea pentru el.

Trecând de la exemplificarea supremă la mai multe exemplificări mai mici. Pe cine ai auzit să tânjească după un suc de morcovi cu portocale, precum tânjim după cola? Sau cine merge cu taxi la 12 noaptea până în oraș să cumpere niște fructe sau o salată, precum facem când e vorba de un BigMac? Și, desigur, câte povești încep cu ”Am băut vo 5 shoturi de apă minerală, o sticlă de supă cremă de varză și vo patru cincizeciuri de ceai de levănțică”?

Mno, ș-api așe…

După cum am mai spus prin ceva articol, am bicicletă. Și-s tare dornic să mă tăt duc cu ea la dracu-n praznic și-napoi, ca să ard calorii și să fac mușchi la picioare și că-mi place.

Așadar, sâmbătă o fost parte dintr-un weekeend, unul din puținele în care am avut ambele zile libere. M-o trăznit rapid ideea de a face un traseu de vreo 30 KM, să văd cum mă descurc. Am intrat pe net, am luat rapid o rută, am adaptat-o la blocul meu și m-am pornit cu telefonu’ pe încheietura mâinii ca să văd oricând harta și unde îs pe ea.

Am ieșit din oraș destul de lejer. Apoi pe iarbă la deal o fost mai greu și enervant, că bagi ca nebunul și te miști încet. Dar fain în același timp. Și mă duc, mă duc. Am ajuns la jumate din traseu, aproape de șoseaua de centură a Clujului. Între timp s-or fi schimbat lucrurile pe câmpul ăla, pentru că pe unde-mi arăta mie că tre să mă duc, era un zid de pământ. Cumva-cumva l-am ocolit și mai aveam vreo 500 de metri până să intru pe șosea. Dar până acolo am dat de-o fermă de vaci, care avea niște câini. Pe care i-am și văzut.

Și fac io ce fac și ajung în mijlocul lor. Am încetinit ca să nu-i deranjez, mai ales că erau cam adormiți. Dar tot s-or autosesizat și s-or gândit că ce fain ar fi să latre și să se apropie de mine din 4 părți. Așa că, acolo eram io, înconjurat de 4 câini care lătrau la mine de parcă i-am înjurat de mamă. Mă opresc, ca să înțeleagă că nu mi-i frică de ei. Dar n-or înțeles. În schimb m-o mușcat unul din ei, de gamba dreaptă. Moment în care totul o trecut pe slow-motion și mi-o crescut IQ-ul împreună cu forța supra-omenească. Astfel încât am eliminat rapid posibilitățile acționare care duceau inevitabil la sfâșierea mea. Astfel că am ales să nici nu stau pe loc, să nici nu pornesc pe bicicletă pentru că nu aș fi apucat să prind viteza necesară, plus că s-ar fi enervat și mai tare, că doar câinii au boală pe biciclete. Ajungând la varianta de a fugi văzând cu ochii, în ideea în care știu că alerg destul de bine și de repede.

Așadar, am lăsat bicicleta gentil jos și-am fugit pe arătură cu 4 fiare după mine lătrând și încercând să mă agațe. Una din ele o și reușit să-mi sfâșie pantalonii și să-mi tragă o dungă de sânge prin carnea mea fragedă și gustoasă. Fugind-fugind, în cale-mi apare un șanț c-o mică vale în el. Practic era linia care stabilea dacă mă ia dracul sau nu.

M-arunc în șanț, mâna cu telefonu îmi intră-n apă => bulirea telefonului temporar. În șanț fiind, nici nu știam dacă or venit câinii după mine sau nu. Am început să escaladez înspre cealaltă parte, ca abia când eram dincolo să văd că și-or pierdut interesul și că încet-încet se retrăgeau.

Ajuns dincolo de șosea, îmi scot telefonul ca să o sun pe Cami (colegă de Vitrina). Pentru că-mi era bulit telefonul, eu nu auzeam nimic, doar ea pe mine. Iar eu respiram ca și cum aș fi alergat până pe lună și-napoi, vo 15 secunde. Am închis că mi-am dat seama că nu-i bine cu telefonul.

Între timp o ajuns proprietarul fermei lângă mine, cu mașina. M-o dus, mi-o dat să mă dezinfectez, mi-o dat să sun Camelia. Am sunat Camelia. Am mers după bicicletă. Am stat la povești cu salvatorul, care povestindu-mi m-o convins că se putea mult mai rău.

O ajuns Camelia cu Dariusul. M-or dus la urgență. Injecție și pansare. Mers la infecțioase. Altă injecție.

Acum: n-am voie alcool o lună, n-am voie să stau în soare, mai am 3 injecții de făcut (nu, nu în burtă. Acum se dau în umăr. Nu, nu cu ac de 25 cm. Acum e de vreo 2 cm)

Mno, ș-api așe…

Îi fix frustrare de aia de blogger, frustrare din mediul social la care nu mă pot adapta, drept urmare toți oameni ar trebui să înceteze s-o mai facă. Altfel nu văd o soluție.

Bine, cel mai tare mă enervează pupatul pe obraz între persoane care se văd zilnic. Se obișnuiește între fătuțăle de 13+ ani, în general; plus băiețandri dornici să-și atingă fața de pielea necunoscută coșurilor (încă). Așa am fost și io, evident. De câte ori ne întâlneam, ne pupam pe obraz cu tăte fetele și de 3 ori pe zi.

Pot să accept ca la zile de naștere până la evenimente elegante, unde fie se prezintă felicitări sau există revederi după multă vreme. Pot să accept pupatul pe obraz… fie și pe gură. Dar, altfel, ieșiri în fața blocului și mers în vizită două etaje mai sus NU!!!

Iar ura aceasta pentru manifestarea socială în titlu pomenită s-a născut în urma faptului și se hrănește cu același fapt. Anume: io nicicum nu vujesc a mă pupa cu cineva ca lumea pe obraz. În veci nu știu dacă se cuvinte un singur pupat pe un singur obraz, sau câte unul pe fiecare obraz. Ca să nu mai zic că există culturi în care se cuvine să fie 3… și se mai trezește câte-unu să respecte și tradiția aia, că așa o citit pe wikipedia că se prezintă respectul (de exemplu).

Plus că nu-s sigur cum se pupă obraji standard (cu toate că poate scrie în codul bunelor maniere. Eu necitindu-l). Obrazul se atinge cu buzele sau cu obrazul? Pentru că-s convins că ceva tot trebuie să se atingă, în ciuda faptului că am văzut și pupat cu șaișpe centimetri între persoanele participante.

Noi, bărbații ne-am înțeles de la început: când ne vedem, dăm noroc cu mâna dreapta prin strângere reciprocă și un eventual scuturat sau o mică smucitură. Simplu, general, fără dubii.  Femeile în schimb, nu s-or putut decide, ca de exemplu: un pupat pe obrazul drept, unul pe stângul, în exact ordinea asta, cu colțul gurii atingând gentil obrazul vizat, având în același timp mâna dreapta pe brațul sau șoldul stâng al celeilalte persoane participante, excluzându-se o îmbrățișare ulterioară.

Mno (cred că am cuprins toată frustrarea mea), ș-api așe…

Pentru că am vrut de ceva vreme să-mi iau o țocletă să mă strecor prin oraș mai repede de ici-colo. N-am reușit decât acum pentru că n-am vrut să dau 200 de lei pe o second-hand mai eh-eh. Așa că am dat ceva mai mult pe una nouă care mă poate duce și pe stradă și prin pădure, cu care intenționez să fac drumuri lungi, dacă mi-a permite timpul și pticioarele.

Pentru că nu contează câte viteze are și de care schimbătoare (24, Shimano) mă gândesc că mai bine îmi aduc aminte scriind cum m-am înțeles cu prima bicicletă care mi-o fost dată în folosință.

Ca orice prunc cu părinți-de-la-țară-mutați-la-oraș, stăteam verile la țară, în Ciumeni. Acolo mi-o fost și dat să învăț tainele datului din picioare pe două roți. Cred că am fost al treilea moștenitor al Pegasului de Aur. Deci un Pegas de ăla dubdit tăt, de-un galben inimaginabil și vechi de nici nu-l găsesc pe Google.

Și l-am primit în urma dorinței mele atât de arzătoare să am o blicicletă încât nici nu mă interesa că nu mă știu da pe ea. Deci nu că am omis faptul că nu mă știu da. Nu-i ca și cum am primit bicicleta și după ce m-am urcat pe ea am dat cu capu’ de pământ ca să realizez că nu-i așa ușor cum pare. Nu! Mie-mi trebuia țocletă, ș-atât.

Drept rezultat, oriunde mă duceam, mă duceam cu bicicleta. Deci nu PE bicicletă. PE LÂNGĂ bicicletă. Pentru că “They see me rollin’, they hatin’! “. Nici nu mă interesa să învăț.

Și mă duceam distanțe lungi, 1-2 km, pe lângă bicicletă. Deci nu numa’ că nu-mi era mai ușor, mă-ncurca de-a dreptul. Da’ ce conta? Aveam bicicletă.

Ș-or încercat să mă convingă că nu are rost să mă duc cu ea așa. Dar, din câte știu, n-am cedat. Drept dovadă am amintirea cu primul MTB pe care am învățat bugăt de greu să mă dau.

Mno, ș-api așe…

Am stat io și m-am tăt gândit când poți să-ți pui o etichetă în frunte cu ”adult” scris mare pe ea. Când poți zice că ești unul de-al lor, al celor responsabil care n-o dau în bară (intenționat) tot a doua jumătate a zilei? Ș-am luat prin eliminare.

Nu-i când lucrezi
Deși legătură strânsă între oameni mari și locuri de muncă m-o indus un pic în eroare, am trecut rapid peste asta. Dovada sunt chiar eu, doamnelor și domnilor. Eu, că lucrez de pe la vreo 16-17 ani. Deci dinainte să mi se termine pubertatea (nici acuma nu-i gata).

Nu-i când ai casa ta și mașina ta
Că așa-i ușor. Vine mică-ta și ticu-to și-ți cumpără. Și dacă îi să le cumperi pe banii tăi, ori le iei numa cu banii de nuntă, ori cam târzior, când deja nu mai contează dacă ești adult sau nu, că te trădează părul alb de pe cap.

Nu-i când ai făcut un copil
Prin simplul fapt că suntem activi sexual de la vârste la care râdem că fetele folosesc tampoane și nu știm de ce. Și deși cei care pățesc să aibă un copilandru, înainte de BAC, îs loviți de realitate mai repede, tot nu-i o maturitate absolută.

ÎI ATUNCI CÂND…
…pui un borcan de zacuscă pe iarnă, din propria inițiativă. Sau silvoiță, sau compot de dovlecel, sau bulion, d-astea. De ce? Pentru că denotă că bifezi din următoarele:

• Vrei să faci economii
• Ai răbdare
• Inițiativă
• Știi să gătești
• Știi să pui borcane
• Ai beci

Mno, ș-api așe…

Și prin telefon, mă refer la smartphone, că nu vreau să le iau la rând și snake-ul de pe Nokia 3310, sau altele pe care le-am avut de-a lungul timpului pe telefoanele cu mai mult de 4 butoane.

Angry Birds

Îs convins că nu-i o surpriză pentru nimeni. La urma-urmei o fost declarat jocul de pe telefon care crează cea mai mare dependență. Deci îs convins că nu-s singurul. Ăsta l-am jucat când aveam galaxy mini. Cu toate că sacada și ecranu’ era mic și trebuia să opresc internetu’ de pe telefon ca să nu mai apară reclamele care-mi luau din ecran. Jucam în prostie, cu fiecare ocazie. Toate trei: și clasic, și seasons, și rio.

Sims 3

Adică, așa cred, că îi 3. Cred că cel mai stupid joc pe care am și dat bani. Nu știu ce mama supărării mă atrăgea să tăt plantez morcovi să pescuiesc pești și să-mi trimit omul la serviciu jumate de zi. Am ajuns foarte repede la limita  a ce puteam face. Aveam cel mai mare salariu, m-am căsătorit, eram maestru în dracu’ știe câte domenii. În 2 zile l-am epuizat, dar alea 2 zile l-am jucat aproape non-stop.

Falldown

O bilă care tăt cade printre niște rafturi. Și mi-o scris acolo că dacă acumulez 100000 de puncte îmi dă o bilă de aur… care mere mai tare… și-i mai faină. Și dă-i să meargă! 3 zile la rând am băgat ș-am băgat, tură cu tură. Până când am strâns 100000 de puncte. Și mi-o dat bila. Apăi drept să spun: nu-i așa faină. Îi de aur, da nu-i așa faină. Baiu îi că-mi mai dă o bilă… la 500000 de puncte.

Mno, ș-api așe…

Nu-s multe de spus, așa că o să păstrăm discuția asta scurtă. Prin ceva minune neașteptată am primit un cont pe Zonga și, ca orice cont, am primit 3 invitații legat de el.

De dat, nu știu cui să le dau. Așa că, în speranța că o să fac un dărab de bine, le dau cui îi trebe. În felul următor:

• 1 invitație primului comment.
• 1 invitație celui/celei care-și dorește mult-mult-mult și dovedește printr-o povestioară.
• 1 invitație cui vreau io dintre cei care comentează. Că i-o trebuie că nu.

Invitațiile o să le trimit pe adresele de mail pe care le veți pune în formularul de comment.

Cine nu știe despre ce-i vorba, las linkul ăsta aici: www.zonga.ro. Poate se vor naște dorințe.

Later Edit: 

Am dat invitațiile. Cu excepția lui Bogdan, nu prea contează cine o primit. Verificați-vă mailurile.

@Bogdan – în speranța că ai un cuvânt pe care m-am putut baza, o invitație ai primit tu (pentru că ai zis că o să dai invitațiile tale în funcție de cum vreau io). Ei bine io vreau să le dai cui vrei tu dintre cei ce-or comentat aici. Avem un târg?

De la Zalău, de unde îs io, până la Cluj, unde studiez și lucrez io, nu-i distanță tare lungă, da-i destulă. Mai ales că dacă nu prinzi un prieten care să te ducă, următoarea cea mai bună variantă îi cu ”rechinii”.

Și dacă mergi singur poate fi nașpa, că doar o oră stai numa pe un scaun și te uiți pe geam, sau adormi un pic în cel mai bun caz. Dar cam astea ți-s opțiunile.

OH, BA NU, STAI! Suntem în 2012. Și acuma cât am mers rapid cu rechinii până în Zalău am avut și io revelația asta. Aparent, pot să fac aceleași chestii precum cele pe care le fac acasă, tolănit pe canapea. Doar că-ntr-o poziție mai inconfortabilă și pe un ecran mai mic, dar totuși: ora aia jumate, cât îi drumul, trece nesimțită.

De la Cluj până la Zalău am făcut următoarele, pe smartphone:

- Am vorbit cu mândră o bună bucată de timp.

- M-am uitat la un episod pe vplay.

- Pentru că am primit ceva invitație, mi-am făcut cont pe Zonga, ca să aflu că pe telefon merge numa cu cont premium.

- Am scris pe blog, cu tot cu diacritice, postul anterior.

- Mi-am bătut scorul și am obținut câteva achievement-uri la un joc.

- Am mai colindat netul un pic.

- Evident, (exceptând primele două liniuțe) am făcut astea în timp ce ascultam muzică.

De la Zalău la Cluj am dormit.

Mno, ș-api așe…

Acuma într-o zi am fost în mall ca să îl sărbătorim pe taică-meu. Și am început prin a ne întâlni la Marty.
Soțul lui soră-mea, George, o ajuns mai repede și presupunând că io o să ajung următorul m-o sunat să-mi spună unde îi, anume la Marty. Dar io n-am știut că restaurantul îi împărțit în două. Așa că io m-am dus la partea de pe balcon, că aia am văzut-o prima dată. Și încep să mă uit pierdut după George. Un ospătar mă vede că-s dezorientat și mă întreabă:

El: Vă pot ajuta cu ceva?
Io: Unde-i George? (foarte mândru de gluma mea pentru că nu avea de unde să-l cunoască pe George, cum nici pe mine nu mă cunoștea)

El îmi zâmbește de apreciere pentru glumă, ca să nu mă simt prost, dar fără să se gândească foarte mult mă întreabă:

El: fumează George?
Io: da.
El: atunci e dincolo. (aratându-mi cu mâna către cealaltă jumate de restaurant)
Io: eeeeh. Mulțumesc!
El: cu plăcere.

Al dracului, George chiar era dincolo…

Mno, ș-api așe…