Mie mi se pare că pantalonii când se rup, se rup în așa fel ca nu-care-cumva să-i mai poți purta după aia. Procentual vorbind, numărul crăpăturilor dintre craci domină în fața celorlalte.

Rareori se rup în genunchi, decât în cazul căzăturilor când îți julești jumate de jerunte. Rareori se rup jos, frecați luni întregi de asfalt. Deci cazuri speciale și mult de lucru ca să-i rupi în alte locuri decât între craci.

Între craci, în schimb, apare dintr-odată ditai huda în nădragi. Fără semnale, avertismente, nimic. Nu îți dă o perioadă de grație în care poți să mergi la cumpărături, să vezi, să alegi, să probezi. Apare dintr-odată, iar imensă fiind, îți fac pantalonii nepurtabili.

Nu poți nici să umbli așa cu ei. Că nu-i cool precum în genunchi sau pe pulpă sau pe bucă. Nu poți nici să-i coși, că dacă vede cineva, îi la fel de rușinos. Singura soluție îi să îți cumperi alții.

Această frustrare s-a născut în urma rămânerii cu doar o singură pereche de pantaloni lungi, în ăst sezon friguros. În ultima perioadă am rămas cu 3 perechi de pantaloni, din care 2 mi s-or rupt între picioare la interval de-o săptămână. Culmea că cea mai veche pereche de pantaloni pe care o port încă îi intactă.

Cât am fost în Europă, o fost ok, că am mai purtat È™i pantaloni scurÈ›i. Da acuma nu se mai poate cu scurÈ›i È™i nici nu am bani de pantaloni noi (pentru că m-am uscat monetar în excursie). Astfel că până la ziua de salariu, după fiecare spălare tre să-mi pun pantalonii pe calorifer seara, să se uÈ™te cât de cât până dimineață È™i să È™i dau cu uscătoru’ de păr un pic pe la buzunare, unde nu-i uscat destul.

Mno, È™-api aÈ™e…