Notă: Ca să aibă logică ce urmează să povestesc, bine-ar fi să fi cu articolul ăsta citit.

Cuplu’ ce ne-or adus în Pesta, ne-or lăsat la 20 de minute de centru. Urma să ne reunim cu Nicu și Lăcră, astfel că întrebam lumea pe stradă unde să merem și cum se scrie ca să putem trimite mesaj. Și cum vorbeau tare repede, io la început înțelegeam numa ”ferenț”. Drept urmare, le-am zis la ăștia să vină în ”Ferentz Square”, ceea ce n-avea niciun Dumnezeu, pentru că aparent Ferenc îi ceva nume general care nu ajuta cu nimic pe nimeni. Într-un final am aflat că Deak Ferenc îi ce căutăm. Ne-am întâlnit.

Dar n-aveam unde dormi încă. Până căuta Nicu un wireless fără parolă, noi întrebam oameni pe stradă dacă știu de ceva hostel în apropiere. Un tip, părea că vrea să ne ajute, un pic cam insistent, o zis că știe de un hostel nu-știu-unde, numa că să sune un prieten. L-o sunat, dracu’ știe ce-o vorbit cu el. După care tot a doua întrebare era ”Câți bani aveți la voi?”, iar noi evitam răspunsuri exacte: ”nu mulți”. O venit Nicu: ”Am găsit un hostel la 20 de minute de-aci în direcția aia. 5euro de persoană!”. Am scăpat de ciudatul ăla și ne-am luat să merem.

Ne-am dus pă Kirali Utca (poate cea mai lungă stradă din lume). Am găsit hostelu. Intrăm.

Noi: Hi, do you speak english?
El: No… (ironic)
Noi: Aveți locuri libere?
El: Pentru noaptea asta? Nu.
Ne-am uitat unii la alții: Nimic? Măcar pentru fete, că noi băieții om face ceva.
EL: Stați să verific… Mhm, mhm. Am două locuri pentru fete, da. Și voi, băieții, puteți eventual să stați în living.  Doar că o să-i deranjați pe alții. Ah, nu știu. Stați să văd dacă pot improviza un pat. (se duce, vine). Am mai făcut un loc, am găsit un pat pliant.
Noi: No bun. Noi băieții o să facem cu schimbu. Îi super!
El: Ah, nu. Vă rog, nu schimbați! Stați un pic (se duce, vine) Am mai găsit o saltea pe care am s-o pun pe jos, deci aveți toți unde dormi.

Moment în care ni s-o luat câte-un pietroc de pe inimi. L-am invitat la o pălincă pe prea-bunul Ungur, ni s-a alăturat forțat un Spaniol rasist anti-țigani-români-care-se-duc-în-spania-la-cerșit.

Culcat. Trezit. Duș. Mâncat. Mulțumit frumos. Plecat către locul de unde se face autostop către Viena.

Ne-am luat bilete de ne-am dus până mai aproape. Apoi 40 de minute pe jos. Făcut autostop. O zis un bătrânel că nu stăm bine și că să merem cu autobuzu 3 stații până lângă o benzinărie. Ne-am dus fără bilet. După 4 ore de făcut autostop am decis că nu stăm bine nici acolo. Am mers o stație înapoi, unde am găsit foarte repede un grup de 2 mașini care se duceau în Viena. Ne-am împărțit: io cu o bătrânică într-un papuc (nu Dacie), iar restu cu cealaltă mașină. Am avut noroc, pentru că deja era întuneric, iar șansele să prindem pe urmă scădeau considerabil.

Pe drum, tanti avea chef de povești. Cea mai interesantă poveste mi s-o părut cea cu un pruncalău de 17 ani ce ș-o construit o caruță țigani-style foarte practică, după care ș-o cumpărat un cal; iar de-atunci merge tot înainte, unde o da Domnu’. Lucră pământuri pentru mâncare și adăpost și îi fericit cu viața pe care o are. Dar după povestea asta o început cu anti-românisme (ea născută în România, plecată în Germania), ceea ce pentru mine îi un subiect la care puteam să iau parte și să urlăm unu la altu sau să mă culc forțat. Așa că restul drumului l-am dormit.

Mno, ș-api data viitoare povestim de cum o fost în Viena.