Am fost la dentist (în devenire)
Studenții de la Medicină dentară tre să-și facă o normă cât îs în practică, iar tot ce-am io în gura asta a mea îi mină-de-aur pentru studenții proaspăt lăsați să umble în gurile oamenilor vii. Io m-am dus la un pretenaș să mă rezolve c-un periaj profesional de două ore.
Când am ajuns acolo m-am speriat un pic de faptul că erau mai multe fotolii cu pacienți și studenți lângă olaltă, dar după ce m-am așezat vedeam numa tavanu’… o fost mai bine.
Am început cu inspecția și scrierea pe foaie a tuturor defectelor identificate pe fiecare dinte și gingie. Juma’ de oră de cotrobăit în fiecare găurică din dinte să ne asigurăm că-i carie fără substanță (dacă bine am înțeles). După care o venit dentistu’-dentist de mi-o scanat toată gura dintr-o privire și i-o apărut pe radar încă vreo două probleme, după care îi spunea elevului ”ia, vezi aici cum îi neglijent cu periajul, de aia i se face așa” și încă vreo 2-3 remarci de cât îs io de incapabil să-mi mențin igiena bucală, fără să-mi zică mie nimic. Am băgat de seamă că io zis lui să-mi zică mie, că după ce-o plecat de-acolo, pretinu-mi tot zicea că să am grijă, că de nu-mi pică dinții.
Ș-o început să-mi șlefuiască tătă dantura, dințișor cu dințișor, timp în care mai apărea câte-un coleg de-a’ lui numa ca să urle ”Ai de capu’ meu! Ce-i ăla, sânje?”. Te simți foarte sigur într-un mediu în care viitorii dentiști se minună de un dărab de sânge.
Dar până la urmă mi-o gătat de șlefuit dinții de scârțâiau de lucioși ce erau, după care m-o dat cu fosfor cu gust enervant care mi-o rămas în gură o bună bucată de vreme.
Juma’ de oră n-am avut voie să mânc, să beau.
Mno, ș-api așe…


trimtere...
noiembrie 23rd, 2011 at 2:13 pm
Deci ai plătit sau nu pentru periajul dintoşilr? Nu de alta, da’ ăia fiind studenţi le trebe’ “specimene” pe care să lucreze…
noiembrie 23rd, 2011 at 2:34 pm
Nici vorbă. Nu știu dacă trebuia plătit, da io nu i-am dat bani. Am considerat că mai mult ajut io decât el pe mine
noiembrie 26th, 2011 at 9:29 pm
Mno, ș-api așe…
Memorabil.
noiembrie 30th, 2011 at 8:08 am
fosfor:)) poate fluor:P
nu trebuie platit pentru nimic, doar sunteti cobaii nostri:)
dragut articolu, sa mai mergi cu incredere chiar daca se misca incet:)
noiembrie 30th, 2011 at 11:41 am
no fain . S-o ţâi tot aşe.
noiembrie 30th, 2011 at 6:36 pm
Va rog,o mana de ajutor..
http://www.alexandragroza.com