Notă: Ca să aibă logică ce urmează să povestesc, bine-ar fi să fi cu articolul ăsta citit.

Ajunși în Paris, io cu mândra, trebuia să așteptăm să mai ajungă, în primul rând, Nicu și Lăcră, iar în al doilea rând, omu’ nostru de legătură din Paris, cu ajutorul căruia am viețuit timp de 3 zile în lux (comparativ cu următoarele zile).

Prima dată ne-am întâlnit cu Dorin (ăla de care am zis mai sus), care, pentru a ne impresiona, o trecut pe roșu și s-o oprit fix în mijlocul străzii, lângă noi. Cine s-ar fi gândit că imediat după el apare o mașină plină cu polițai sub acoperire. Să mor io, dacă aveau ăia ceva care să îți dea măcar un dubiu că-s polițiști. Erau niște negri cu păr lung și împletit în codițe de-alea mici pe cap – niște gangsteri în toată regula. Din ce-am înțeles io cu franceza mea, din franceza vorbită de ei, ăia l-o întrebat pe Dorin că ”Ai o problemă cu culoarea roșie?”, la care Dorin s-o scos cu faptul că am venit noi din România, ș-amu’ am ajuns și alea-alea. I-o dat pace, numa’ cu avertisment verbal.

După ceva timp or ajuns și Lăcră cu Nicu. Ne-am înghesuit în mașinuța Dorinului, ș-am plecat la hotelul situat la tumna 30 de KM de Paris. Acolo, prin relații, ne-o rezolvat camera la 30 de euro/noapte (în mod normal era 45 de euro/noapte, pentru fiecare persoană). O fost de-a dreptul divin, mai ales că o început să plouă pe când ne-am pus să dormim.

Ne-am trezit destul de târziu, că doar eram osteniți. Și mai ales înfometați, ‘șa că ne-am dus de-am pierdut 3 ore prin supermarket-uri până am găsit cele mai ieftine produse din următoarele categorii: ptită, brânză, salam, vin. Am venit la hotel, am mâncat dumnezeiește, am mai tras de timp prin cameră după care am pornit spre Paris. Numa că-n partea opusă, de proști ce eram.

După ce ne-am dat seama, în autobuz, urmărind GPS-ul, că noi de fapt merem tot mai departe, ne-am dat jos cu prima ocazie și am mers în ceva gară, unde am dat o avere pe bilet ș-am ajuns în Paris destul de repede, doar că se făcu noapte. De vizitat n-am apucat să vizităm nimic, am mers către turn, unde am sărbătorit ajungerea la destinație și în același timp cel mai îndepărtat punct al călătoriei noastre.

Ne-am scos pe-o laiță de-acolo: brânzeturile, vinurile și pălinca. Ne-am bucurat de ele și de luminile de pe tort până s-o făcut al dracului de frig, ajungând la concluzia că-i de mers. Ș-am luat-o către Champs-Elysées, până am dat de-un Mac, unde am mâncat și cu rost și fără rost.

Pe urmă am sunat Dorinul să vină după noi, că ne înghețau interioarele și țineam morțiș să stăm în pat acoperiți cu un miliard de pături, plapume și pilote. O venit, ne-am dus, ne-am culcat, ne-am trezit.

A doua zi, Dorinul ne-a dus cât mai aproape de autostrada care avea să ne ducă înspre casă. Am mai stat la niște cafei, ne-am luat rămas bun, am mulțumit Dorinului de-un miliard de ori pentru absolut tăt ce-o făcut pentru noi (mulțumim, Dorin). După care, ne-am pus în capăt de drum să facem autostopul către Germania.