La cât mă laud cu asta cred că deja îi clar că io alerg ca să slăbesc. Și ca să alerg mă duc la sală, unde bag un ceas pe bandă. Și-un ceas pe bandă, de cele mai multe ori, poate deveni extrem de plictisitor după vreo 10 minute.

Așa că-mi caut tot felu’ de chestii de făcut ca să mai treacă timpul. Iar una din genialele mele idei a fost să-mi pun un film pe telefon (că doar durează cam cât alerg io),că  aparatu’ ăla de alergat are loc să-ți pui toate prostiile p-acolo, inclusiv telefonu’ ca să te uiți la film. M-am gândit că-mi pun căștile și nu deranjez pe nimeni.

Zis și făcut. Am stat vo oră la serviciu numa’ ca să reușesc să pun un film pe telefon. Am reușit, m-am dus la rapid la sală, mă schimb repede, dau drumu’ la film și mă urc pe bandă, dau start, măresc viteza, pun căștile, așez telefonul, măresc viteza, încep să alerg.

Toate merg bine. Trec 30 de secunde. Și, de prost ce îs, dau cu mâna peste cablu de la căști. Cum erau bine înfipte-n urechi, mai degrabă o căzut iPhone-u de pe suport. Telefonu’ meu fiind munca mea, tătătăt m-am panicat și m-am uitat după și să-l dau să prind, uitând că-s pe bandă. Pe când să-mi dau seama eram deja la capătul benzii… un pic cam târziu ca să previn inevitabilul. Așadar, picioru’ mi-o căzut de pe bandă, imediat după ce mi-o zburat telefonu’ cât colo, m-am dezechilibrat tăt ș-am căzut cu coastele pe muchia benzii și cu cotu’ pe suprafața de cauciuc a benzii care mi-o tras o urzicătură simțitoare.

La fel de repede cum am picat m-am și cules de pe jos și reluat procesu’, doar că de data asta fără filmu’ naibii, care nici măcar nu era așa fain încât să risc toate astea.

Ce m-o mirat cel mai tare o fost că niciunu’ de-acolo n-o râs de mine… cum aș fi făcut io în locul lor. ”Așa-ți trebe snobu’ dracului! Cum vii tu și te fălești cu iPhone-u’ că te uiți la film.”

Mno, ș-api așe…