Your browser (Internet Explorer 6) is out of date. It has known security flaws and may not display all features of this and other websites. Learn how to update your browser.
X

2 comments

advertorial, așe numa, avec moi

octombrie 15, 2012



Amu ma stiu tenis

După cum mi-am promis, am fost la Cupa Bloggerilor la Tenis și, după cum mă așteptam, n-am fost în stare de mare lucru. Dar nici în ultimul hal n-am fost. Și acuma că nu mă mai dor așa rău toți mușchii din corp, îs în stare să-mi scriu experiența.

Io m-am așteptat să mă duc, să-mi iau o bătută din scurt și să mă duc acasă. N-a fost să fie.

După ce, că n-am fost sigur dacă se mai ține sau nu, dat fiind că ploua când am ieșit eu din casă pe bicicletă. După ce că am ajuns prima dată la alte terenuri de tenis, care m-am gândit io că s-ar putea să fie și n-o fost. După ce am reușit în sfârșit să localizez pe-o hartă unde-i Parcul Rozelor (dat fiind că pe iPhone nu mai are rost să încerci). După toate astea, am ajuns într-un final, tătătăt murluit pe spate de cum m-o stropit roata. Ajungând pe soare, era oarecum inexplicabil de ce eram așa stropit.

Deoarece am întârziat motivat cu nesimțire, m-am schimbat într-o secundă și-n două eram pe teren, dincolo de fileu de Rus Daniel. Rus Daniel, care avea racheta lui. Semn că se știe și că urma să mă nenorocească. Dar cumva-cumva, nu i-am făcut soarta ușoară. A fost 2-o pentru el, după aia 2-2, ș-apoi 4-4, și în final 6-4. Am fost destul de mândru de meciul pe care l-am pierdut. Pregătit să plec acasă cu conștiința împăcată.

Dar aparent, a existat și-o cupă a revelației… în care jucau looserii, practic. Unde prima dată am jucat cu Dragoș Mone, pe care l-am dovedit și la game-uri (6-1, dar i-am promis că o să zic 6-4, deci 6-4) și la băut bere în timpul meciului (io am băut bere, el ceva bere cu lămâie).

Fericit peste măsură de victoria mea contra Mone-ului (care atunci a pus mâna prima dată pe ”paletă”), am intrat pe teren contra Nataliei, fiică-de-jucător-de-tenis-de-când-lumea. M-o bătut de n-o stat mnică-n mine. M-o bătut atâta de rău că nici nu mai știu la cât, dar cred că 6-1. Și iar eram pregătit să plec acasă.

Dar aparent, se juca și la dublu. Cumva l-am prostit pe Emil să joace cu mine în echipă, el neștiind în ce să bagă. S-au extras biletele: puf, direct în semifinală… că nu erau destule echipe. Ne-am hodinit. Am câștigat împotriva echipei formată din Călin Ilea și Rus Daniel. După care am pierdut în ultimul hal finala contra Ovidiu Blag și Natalia Blag Gavriș. Emil n-a fost mulțumit de mine, că practic am pierdut din cauza mea, chiar dacă au câștigat datorită lui Ovidiu.

Drept urmare am primit medalie de locul 2 la dublu. Îi bine.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………

Poze aici.

……………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..



  • hai, ca ai fost bun. vorba ta, acuma stii cu ce se maninca.

    ovidiu blag

    5:09 pm
    15/10/2012

  • Si mie-mi place sa ma joc Tennis. E un sport foarte frumos si foarte solicitant.

    Roby

    1:10 pm
    02/12/2013

  • Comenteaza!  

    Name*

    Email*

    WWW

    Submit comment