Your browser (Internet Explorer 6) is out of date. It has known security flaws and may not display all features of this and other websites. Learn how to update your browser.
X

Îi să mă îmbogățesc dintr-o prostie. Că văd că se poate. La atâta ipocrizie și snobism cât există pe lumea asta, cumva-cumva visul meu e realizabil. Ș-am să mă motivez, desigur, pentru că așa fac io: mă motivez. Deci…

… cel mai scump tablou vândut anul ăsta, îi ăsta albastru, cu niște dungulițe de-alela și niște pete atent săvârșite de-o semnificație inimaginabil de amplă și c-un mesaj de-o trăire fantasma… ZzzZzzzZ. Deci, chestia asta, anume tabloul ăsta albastru, s-o vândut în ăst an curent cu £23,561,250. Cât? Exact! De ce? Știi Sânpetru. Mergem mai departe.

… cea mai scumpă poză din lumea asta întreagă în care trăim noi, cu toții, o fost depășită de curând de o altă poză. Dar, câcat: același fotograf. Ca să nu mai zic că prima o și modificat-o, cizelat-o. Deci nici măcar nu-i autentică. În fine: prima îi: £1,700,000 ($3,346,456), iar a doua: $4,338,500.

… s-ar părea că în WOW s-or cumpărat lucruri cu 10 mii de dolari. Deci, 10 mii de dolari pe niște pixeli magici. Ca să nu mai zic că în Diablo 3 o să fie un Auction House, unde lumea o să vândă constant lucruri de genu ăsta: amulete și arme și șlapi fermecați. Și-s convins că unii or să trăiască bine din chestia asta. Deja am înțeles că s-or vândut lucruri cu sute de dolari.

… este o aplicație pentru iPhone, care nu face absolut nimic. NIMIC! Scrie și în description: nimic nu face. Singura ei întrebuințare îi că dovedește oamenilor că cei care o au îs bogați. Pentru că trei Aston Martin DB9 de aceeași culoare s-ar putea să nu fie bugăt. Aplicația costa 999.99$ și fost cumpărată de vreo 6 oameni, sau așa ceva. Chiar dacă Apple ș-o luat partea și chiar dacă o dat banii înapoi la doi dintre ei (că or zis că din greșeală), tot o rămas cu ceva.

Și sigur mai sunt exemple. Dar nu despre asta îi vorba. Îi vorba că io n-aș avea nici o mustrare de conștiință că oamenii (snobi) ar da mulți bani pe niște prostii pe care le-am făcut fără interes și de-am pixu. Oai, câtă satisfacție aș avea.

De ce? Ei bine pentru că poza asta n-are cum să însemne mai puțin decât o poză modificată dintr-un aprozar. Pur și simplu n-are cum. Nimeni nu o să mă convingă. Și nici nu pot să fiu de acord că o prostie de tablou albastru cu 3 dungi de-alela și 3 pete îi mai valoros decât altele care îs clar muncă și experință și semnificații. Și ce mă enervează și mai tare îi că FIX pictoru ăla are tablouri mai ca lumea decât poșirca aia de pânză albastră.

Și n-are nimeni niciun argument cu care să mă convingă că aia-i artă și că transmite lucruri pe care dacă nu le simt n-are rost să le comentez. Mă fut! Cum alții pot zice că ăla-i tablou valoros și să dea milioane de lire pe el, pot și io să zic că-s cretini și-și dau banii pe niște tâmpenii.

Și cred că mai mare mi-ar fi satisfacția dacă aș vinde cuiva o prostie de asta, pe enorm de mulți bani și în timp ce dau mână cu el să-i zic cu zâmbetul pe buze: ”Să știi c-ai dat banii pe-o măgărie!”

Mno, ș-api așe…

Citi-l-ai tot!

Acum o bună bucată de vreme, am fost invitat insistent la o prezentare ce avea ca subiect situația Roșiei Montane. Inițial n-am vrut să mă duc că-mi era somn, da’ m-am dus, totuși, că era un subiect pe care io numa nu l-am înțeles: Ce-i cu atâta bătaie de cap?

Or venit directori de nu știu care de la Gabriel (sau Gold Corporation, cum s-o fi numind acuma) și ne-or povestit frumos, pe înțelesul nostru, și ne-o răspuns la întrebări (io n-am pus nici măcar una). Baiu’ îi că io-s mai naiv de felu’ meu. Io cred tot ce mi se spune, chiar și conștient. Astfel că momentan io cred că ăștia au dreptate.

Baiu’ și mai mare îi că în disputa asta îs două părți: Una plină de profesioniști în mai multe domenii care îi foarte probabil să știe despre ce vorbesc în urma unor calcule și ale unor studii, dar poate și minte. Iar cealaltă parte probabil nu prea știe ce vorbește, numa’ zice după capul ei că s-ar putea să nu fie bine. Așa că, pentru că am auzit numa’ o parte ce are de spus, sper că sunt printre voi care pot aduce argumente solide împotriva a ce urmează să zic io mai jos, sau și mai bine: să nu aibă ș-atunci măcar știu de ce parte îs.

Așadar, cea mai și cea mai mare problemă ar fi cianura. Ei zic că nu-i așa grav cum crede lumea, mai ales dacă nu ajunge în apă, iar ei or să creeze un sistem prin care or să facă un pic cam imposibil să ajungă cianură în apă.

Acolo unde am fircălit, nu știu exact ce îi, da’ îi cianură pe-acolo. De-acolo să ajungă cianura-n apă tre să apară un cutremur de 8 grade și/sau să bage o ploaie ce apare o dată la ~ 1 milion de ani. Ok? Să presupunem că se întâmplă. Ei or calculat câtă substanță s-ar scurge în urma acestui fenomen și o mai construit un baraj la fel de rezistent care poate susține dublul substanței scurse din primul baraj. Dacă mai apare o dată fenomenul cutremur + ploaie, or mai săpat niște găuri de acumulare, tot în urma unor calcule (astea nu-s în desen). Sper că se înțelege ce-am făcut și descris mai sus.

Or să fie defrișări. Nu mai știu exact numerele, așa că le inventăm: se defrișează 3 miliarde de hectare de copaci din clasa C. Ei bine, înainte de finalizarea proiectului, cu 5 ani, or să planteze 7 miliarde de hectare cu copaci din clasa A.

O să fie o groapă în pământ. Dar urmând exemplele de dincolo de graniță, s-ar putea să nu fie tocmai inutilă groapa. Exemple sunt cum că în groapă or făcut hotel, sau loc de scufundări, d-astea. Deci nu rămâne de-a moaca acolo.

Am înțeles că este ceva zonă cu stâlpi romani întinsă pe nu știu câți km. Ei vor să ia cea mai semnificativă zonă și să facă muzeu acolo… unu accesibil (ca și mers până la el, nu ca și bani).

Problema banilor îi clară pentru toată lumea. România o să primească niște bani faini, direct statului și firmelor cu care o să colaboreze. Niște miliarde.

Cam astea ar fi. Menționez că io n-am fost acolo, nu știu cum arată. Nu-s nici din domeniul extracției aurului. Nu-s nici documentat foarte bine (după cum se poate observa din text, că tot ”nu știu ce…”).

Îs curios ce are de zis cealaltă parte.

Citi-l-ai tot!

Pentru că la celălalt review nu am fost deloc concret și n-am tras o concluzie să se înțeleagă ce părere am avut per ansamblu, de data asta o să am: bă, ce fain o fost.

După filmu’ ăsta rămâi cu colțu’ gurii ridicat într-un zâmbet și scoți un „Hm!” scurt, pe gură. Dar înainte să mă tot minunez aici să începem cu povestea: yuotube.com (un site de care probabil ați auzit) împreună cu ce știu mai cine (pentru că youtube îi important aici) or mobilizat lumea să filmeze ziua de 24 iulie 2010. Și nu crezi că or filmat-o, nebunii? Sute de mii de ore filmate de oameni din toată lumea și poveștile lor. Clișeu: toată lumea are o poveste. Clișeu nou: toată lumea are o poveste impresionantă.

S-or surprins momente faine. Pe de-o parte momente esențiale ale zilei, iar pe de cealaltă parte momente esențiale ale vieții (cu tot cu provocări ce tre’ înfruntate). Ca până la final toate emoțiile au fost parcurse, iar concluzia: oamenii sunt incredibili.

De remarcat că au apărut secvențe din locuri în care nu te așteptai să filmeze un amator (pentru că mă îndoiesc de faptul că Discovery Channel or participat la fenomen).

Mai multe nu sunt de spus, ci doar de felicitat. TIFF a făcut o alegere bună în a se încheia cu filmu’ ăsta.

Citi-l-ai tot!

Apăi n-o fost nu știu ce. Mă așteptam ca manifestarea asta să fie făcută pentru cei interesați de domeniul publicității, pe când s-or prezentat detalii banale.

S-a început direct cu probleme tehnice: n-o mers sunetu…până n-o dat un restart la windowsu cela. Apoi or venit pe scenă un el și-o ea cu un singur microfon pe care și-l înmânau unu altuia din 10 în 10 secunde. Apăi nu știu, tare greu s-or descurcat ăștia doi. În fine, pe urmă au pus un clip de prezentare a organizației din care făceau parte, clip care n-am crezut că se mai termină.

Mai apoi au dat cuvântul unui fost student de la FSEGA (de-al lor, deci), care a ajuns rapid copywriter la McCan Erickson (ăștia îs ăia care fac reclamele la Vodafone România, Coca-Cola, și alții). Ș-o început să ne arate reclamele vodafone cu CRBL și duble de pe la filmări. Ne-o arătat poze cu platou de filmare, spre mirarea unora și ciuda mea (că noi, ilariant, n-avem atâtea lumini și oameni). Ne-o explicat cum ajunge un spot la tv, de la bun început la final. După cum am spus, nu mare lucru; însă când am auzit întrebarea ”De unde vă vin ideile?” din public, mi-am dat seamă că prezentarea nu trebuia să fie extraordinară ca să impresioneze majoritatea.

Iar după ce-o terminat flăcău, ne-o pus câteva reclame din 21 (parcă) de țări. Io m-am plictisit și n-am stat până la sfârșit.

Ș-api așe…

Citi-l-ai tot!

Zilele trecute m-am intâlnit cu un prieten cu care mă întâlnesc cam o dată pe an pentru a discuta ce-am făcut timp de un an de zile. În mare parte ne lăudăm fiecare cu realizările cele mai importante. Evident că io m-am lăudat cu ilariantu, că n-am cu ce altceva, iar el cu o nu știu ce expoziție vie. Mi-o explicat el p-acolo, da până nu vezi nu înțelegi are lucru.

Prietenul meu, Mihai Kolcsar, ii ăla cu lanțu pă după gât, ăla de nu zice mare lucru, ăla de-l strigă ăia Digi p-acolo. Întâmplător el e și coordonatorul echipei, ideea pornind din capul lui într-un moment asemănător celui de pe scena: stat de-a moaca la calculator fără să facă nimic, cu pungi de chipsuri și doze goale lângă el. Drept urmare, a stat 8 ore pe scena aia, fiind prezentat publicului.

Mi s-a părut exagerat faza cu taiatul și luatul sângelui. Nu mi se pare tocmai necesar să tai actorul, fie și de-amorul artei. Însă, mi s-a explicat, că nu deja nu mai ești actor, ci performance artist. Astea-s cuvinte de alea de îi învată pe ei acolo la Cambridge, în Anglia. Deci eu n-am cum să înțeleg amploarea și puterea semnificației pe care le poartă cele două cuvinte, ca un simplu publicitar la Babeș. Dar, trecând peste, mi-or plăcut anumite detalii de care s-or legat, spontaneitatea celor doi din fața scenei și decorul, deși, probabil că, televizorul trebuia amplasat la un unghi favorabil, ce avantajează nemișcarea gâtului, putând fi văzut prin simpla mișcare a ochilori. Însă ce știu eu.

Pentru detalii despre ce-o vrut ăsta să transmită cu piesa lui de 8 ore, click.

Și-api așe…

Citi-l-ai tot!