Your browser (Internet Explorer 6) is out of date. It has known security flaws and may not display all features of this and other websites. Learn how to update your browser.
X

Pentru că la celălalt review nu am fost deloc concret și n-am tras o concluzie să se înțeleagă ce părere am avut per ansamblu, de data asta o să am: bă, ce fain o fost.

După filmu’ ăsta rămâi cu colțu’ gurii ridicat într-un zâmbet și scoți un „Hm!” scurt, pe gură. Dar înainte să mă tot minunez aici să începem cu povestea: yuotube.com (un site de care probabil ați auzit) împreună cu ce știu mai cine (pentru că youtube îi important aici) or mobilizat lumea să filmeze ziua de 24 iulie 2010. Și nu crezi că or filmat-o, nebunii? Sute de mii de ore filmate de oameni din toată lumea și poveștile lor. Clișeu: toată lumea are o poveste. Clișeu nou: toată lumea are o poveste impresionantă.

S-or surprins momente faine. Pe de-o parte momente esențiale ale zilei, iar pe de cealaltă parte momente esențiale ale vieții (cu tot cu provocări ce tre’ înfruntate). Ca până la final toate emoțiile au fost parcurse, iar concluzia: oamenii sunt incredibili.

De remarcat că au apărut secvențe din locuri în care nu te așteptai să filmeze un amator (pentru că mă îndoiesc de faptul că Discovery Channel or participat la fenomen).

Mai multe nu sunt de spus, ci doar de felicitat. TIFF a făcut o alegere bună în a se încheia cu filmu’ ăsta.

Citi-l-ai tot!

Nu o să mă întind la articolul ăsta, pentru că nu prea îi mare lucru de argumentat, va trebui să mă credeți pe cuvânt.

Am fost aseară să văd PINA. Având în vedere că au fost proiectate imagini succesive pe-o pânză albă, tind să cred că a fost film. Da’ ce-a fost filmul în sine, mai greu de explicat. Teatru/dans/biografie. În mare parte n-am înțeles ce s-a întâmplat, da’ cred că asta îi o parte din plăcerea ce mi-a oferit-o filmul.

Filmul are la bază DANSUL. Și îi dans de ăla artsy fartsy, de nu-l înțelege nimeni. Io oricum nu am înțeles niciodată cum poate un coregraf să pună într-o ordine niște mișcări, mai ales în genul ăsta de dans. Da’ aici erau și oareșce povești în fiecare dans și fiecare avea un scop în dansul respectiv. Cam până aici am ajuns io cu înțelegerea. Mai departe, că de ce avea scopul ăla? (”De ce trăgea toate scaunele din jurul ei?” – și ăsta nu-i spoiler. Pot să-ți pun întrebarea asta și dacă ai văzut filmul și dacă nu. Răspunsul tău n-o să fie.) N-am putut să înțeleg. Iar dacă nu trebuia să înțeleg, pentru că nu îi de înțeles, atunci BATĂ-MĂ FOITA, ÎNȚELEG ARTA! Da’ nu cred că-i varianta asta.

Oricum, filmul a ținut aproape 2 ore. Concluzia ar fi că Pina, asta, era dată dracului de genială. Și nu că am io termeni de comparații, da’ io n-am mai auzit în viața-mi colegi și elevi ai unei persoane să vorbească astfel de acea persoană. Poate că era un pic de influență de artist în vorbele lor (”Pina nu m-a vizitat încă în vis. De ce?”), da’ dacă așa vrea să vorbească același artist care o dansat în filmul ăsta, atunci din partea mea vorbească cum vrea, numa’ danseze cum dansează.

Iar ca și film. Combinație de dans cu cadre extraordinare. Iar filmul ăsta ș-a meritat 3D-ul. Nu-i genu’ ăla de film, la care după ce-l vezi, zici că ”Puteam să-l văd și fără 3D și tot acole eram.”. Nu, aici ș-o avut rostul.

Ș-api așe…

Citi-l-ai tot!

De vreo o săptămână mi-am pus aci, pe dreapta, un banneroc prin care să transmit clar că-s blogger oficial TIFF. De ieri am intrat la datorie prin faptul că mi-am făcut simțită prezența în primele rânduri, alături de alți bloggeri, la deschiderea festivalului.

Datorită magiei badge-ului cu poză, pe care-l port constant la mine, am trecut fără probleme printre cele 4-5 perechi de bodyguarzi ce stăteau de-o parte și de alta a covorului roșu. Deși mi s-o explicat unde ni-s locurile, m-am pierdut un pic până le-am găsit. Da le-am găsit.

Ș-a-nceput Tudor Giurgiu cu câteva sute de cuvinte să ne spună că ediția asta o să fie faină, chiar dacă anul trecut a fost dezamăgit de cum au decurs lucrurile. Ceea ce-i de bine. Dacă nu-i ieșea și de data asta cum trebuie, tare mă tem că ar fi mutat festivalul în alt oraș. Sper că toate or să meargă bine până la capăt.

Mi-a plăcut că au dat premii celor mai importanți oameni care au susținut festivalul în toți acești ani, pentru că meritau, toți.

Păcat de microfonul pe care l-o dat Chirilov de pământ, după care din nou de asfalt, să fie sigur că-l strică.

Ș-a început un spectacol… mândru, aș putea spune. Nu pot să zic că am înțeles ce s-o întâmplat acolo, sau de ce. Cert este că vizual a fost frumos. Nu m-am plictisit uitându-mă la el, în ciuda faptului că tot la 2 minute îmi puneam întrebări de genul ”Aia ce-i?”, ”Da amu ce vor să facă?”, ”Da ore îi dă drumu?” și tot așa.

Ș-o început filmu. Partea cea mai groaznică a deschiderii. Poate n-am încă vârsta, poate nu mă identific cu filmele franceze, sau poate pur și simplu nu a fost un film bun. Este vorba de ”Femeia la putere”. A început promițător, însă după vreo 40 de minute mă rugam la bunul ceresc sfânt, ca fiecare cadru să fie ultimul. Dar nu, încă o oră a continuat. Și mi s-a părut că a avut două fire epice. Dar nu în paralel, ci unul după altul. Deci a fost  un punct culminant, un deznodământ, iar apoi o expozițiune, o intrigă și tot așa până când s-a ajuns la un nou deznodământ. Nu susțin că e un film prost, dar mie unul nu mi-a plăcut, iar părerile din jurul meu au fost cam la fel.

Azi mă duc la PINA. Mă aștept la mai mult.

Apropo: Agenția la care lucrez eu cu plăcere a lansat o platformă de informare și interacțiune cu TIFF-ul… pe facebook. Se pot câștiga bilete, atâta vă spun. Link aici: http://www.facebook.com/VitrinaAdvertising

Cum io nu-s cu pozele, dau link către unde sunt. Poze găsiți aici: facebook.com/ciulea.ro, clujlife.com, tiff.ro. Ș-or mai fi…

Ș-api așe…

Citi-l-ai tot!