Angry Birds

Îs convins că nu-i o surpriză pentru nimeni. La urma-urmei o fost declarat jocul de pe telefon care crează cea mai mare dependență. Deci îs convins că nu-s singurul. Ăsta l-am jucat când aveam galaxy mini. Cu toate că sacada și ecranu’ era mic și trebuia să opresc internetu’ de pe telefon ca să nu mai apară reclamele care-mi luau din ecran. Jucam în prostie, cu fiecare ocazie. Toate trei: și clasic, și seasons, și rio.

Sims 3

Adică, așa cred, că îi 3. Cred că cel mai stupid joc pe care am și dat bani. Nu știu ce mama supărării mă atrăgea să tăt plantez morcovi să pescuiesc pești și să-mi trimit omul la serviciu jumate de zi. Am ajuns foarte repede la limita  a ce puteam face. Aveam cel mai mare salariu, m-am căsătorit, eram maestru în dracu’ știe câte domenii. În 2 zile l-am epuizat, dar alea 2 zile l-am jucat aproape non-stop.

Falldown

O bilă care tăt cade printre niște rafturi. Și mi-o scris acolo că dacă acumulez 100000 de puncte îmi dă o bilă de aur… care mere mai tare… și-i mai faină. Și dă-i să meargă! 3 zile la rând am băgat ș-am băgat, tură cu tură. Până când am strâns 100000 de puncte. Și mi-o dat bila. Apăi drept să spun: nu-i așa faină. Îi de aur, da nu-i așa faină. Baiu îi că-mi mai dă o bilă… la 500000 de puncte.

Mno, ș-api așe…

De dat, nu știu cui să le dau. Așa că, în speranța că o să fac un dărab de bine, le dau cui îi trebe. În felul următor:

• 1 invitație primului comment.
• 1 invitație celui/celei care-și dorește mult-mult-mult și dovedește printr-o povestioară.
• 1 invitație cui vreau io dintre cei care comentează. Că i-o trebuie că nu.

Invitațiile o să le trimit pe adresele de mail pe care le veți pune în formularul de comment.

Cine nu știe despre ce-i vorba, las linkul ăsta aici: www.zonga.ro. Poate se vor naște dorințe.

Later Edit: 

Am dat invitațiile. Cu excepția lui Bogdan, nu prea contează cine o primit. Verificați-vă mailurile.

@Bogdan – în speranța că ai un cuvânt pe care m-am putut baza, o invitație ai primit tu (pentru că ai zis că o să dai invitațiile tale în funcție de cum vreau io). Ei bine io vreau să le dai cui vrei tu dintre cei ce-or comentat aici. Avem un târg?

Și dacă mergi singur poate fi nașpa, că doar o oră stai numa pe un scaun și te uiți pe geam, sau adormi un pic în cel mai bun caz. Dar cam astea ți-s opțiunile.

OH, BA NU, STAI! Suntem în 2012. Și acuma cât am mers rapid cu rechinii până în Zalău am avut și io revelația asta. Aparent, pot să fac aceleași chestii precum cele pe care le fac acasă, tolănit pe canapea. Doar că-ntr-o poziție mai inconfortabilă și pe un ecran mai mic, dar totuși: ora aia jumate, cât îi drumul, trece nesimțită.

De la Cluj până la Zalău am făcut următoarele, pe smartphone:

- Am vorbit cu mândră o bună bucată de timp.

- M-am uitat la un episod pe vplay.

- Pentru că am primit ceva invitație, mi-am făcut cont pe Zonga, ca să aflu că pe telefon merge numa cu cont premium.

- Am scris pe blog, cu tot cu diacritice, postul anterior.

- Mi-am bătut scorul și am obținut câteva achievement-uri la un joc.

- Am mai colindat netul un pic.

- Evident, (exceptând primele două liniuțe) am făcut astea în timp ce ascultam muzică.

De la Zalău la Cluj am dormit.

Mno, ș-api așe…

El: Vă pot ajuta cu ceva?
Io: Unde-i George? (foarte mândru de gluma mea pentru că nu avea de unde să-l cunoască pe George, cum nici pe mine nu mă cunoștea)

El îmi zâmbește de apreciere pentru glumă, ca să nu mă simt prost, dar fără să se gândească foarte mult mă întreabă:

El: fumează George?
Io: da.
El: atunci e dincolo. (aratându-mi cu mâna către cealaltă jumate de restaurant)
Io: eeeeh. Mulțumesc!
El: cu plăcere.

Al dracului, George chiar era dincolo…

Mno, ș-api așe…

De când v-am rugat până acum am adunat 1000 de like-uri (1k cum ar zice facebook-u). Aici se poate analiza evoluția de care am dat dovadă. Ghici în care zi v-am rugat să dați like!

Acum, după ce am întrebat, am aflat că-s între prietena lui Smiley și eroina copilăriei mele, Abramburica.

E mai bine, dar nu doresc a zăbovi tare mult nici aici. E plăcut, însă trebuie să fiu tare și să aspir mai sus. Următorul meu scop este să ajung sub locul  50, unde mă voi întâlni în luptă cu Zăvoranu. Și cu Dan Diaconescu… de două ori. Aparent are 2 pagini de facebook care se întrec între ele.

Dar să nu uităm ce-i important: Mulțumesc frumos!

Îi minten o lună jumate de când n-am băut altceva decât apă, ceai și cafea. Deci nu tu cola, nu tu bere, nu whiskey, nu tu mnică cu alcool sau carbogazos, nici măcar natural. N-am mâncat numa pui și varză și ochiuri fără ulei cu roșie și iaurturi și portocale și mere și alte nimicuri de astea.

Și mai îndrăznesc io din când în când să bag o chiftea în gură, să mușc un colț de pizză, să încing un cartof rustic în sos alb, să învârt o spaghetă pe furculiță, să sorb o ciorbă de burtă. Mă, și se trezește câte unu să facă niște legături cum că io-s la dietă și că amu c-am mușcat chifteaua, GAAATAAA, mi-am compromis toată dieta. Și numa-i aud: ”Ce faci, bă dietă?”, ”No, asta ți-o fost dieta?”, ”Cam atâta ț-o fost!”

Cum îndrăznesc ei să pună la îndoială voința mea de a slăbi și tehnicile menite să facă asta. Și cum o zic ei, parcă cu o bucurie și o licărire în ochi, crezând că am cedat, că am renunțat, că-s un nimic, că am voința unei găini.

Dar nu, țin să vă anunț că-s tot aici, mai slab ca la începutul anului și dieta continuă. Kilele vor scădea în continuare. Iar data viitoare când o să vedeți că mușc șnițelul, ÎI PENTRU CĂ MERIT!

Mno, ș-api așe…

Întâmplarea face că aci m-am născut. Ș-am fost crescut o bucată de timp pe la țară, unde mi-am putut aprofunda accentu’ și vorba ardelenească. Am făcut căptițe, fârcituri și bodiuri, am urlat ”Sarcaaaa” la sărci, am urlat ”Cihoooo” la porci și ”Hai ne, hai ne” la câini. Am umblat desculț până în ciurdă și-napoi cu vaci cu tot. Ca în fiecare toamnă să mă-ntorc ‘n-apoi la oraș

Doar că accentu’ o rămas și-am crescut cu el în continuare. La Zalău mi-am făcut făcutele, da’ abia la Cluj s-o creat legătura greu de desfăcut. După liceu, ținta-mi era Bucureștiul cu SNSPA-ul său și agențiile de publicitate de-acolo. Însă odată ajuns în Cluj și depus dosarul la FȘPAC numa’ nu m-am putut duce mai departe spre capitală, nu mi-o venit să mă urc în tren. Ș-am rămas în Cluj. Probabil cea mai bună decizie din viața mea.

La Cluj s-or întâmplat toate. Am învățat publicitate. Am creat ilariant (site-ul, că aveam clipuri dinainte ). M-am făcut blogger. M-am angajat la cea mai mare firmă de publicitate din provincie. S-or îndeplinit toate.

Momentan nu văd de ce-aș pleca de-aci. Mă-ndoiesc să existe vreodată un motiv. Deci Transilvania mi-i casa. Chiar dacă vreau io să străbat lumea, într-un final tăt aci mă-ntorc.

Ducând provocarea mai departe, doresc a te-ntreba ”De ce iubești Transilvania?”.

De altfel, în 14 februarie se cântă de dragul Transilvaniei în Piața Unirii din Cluj-Napoca. Detalii despre eveniment aici: AICI SUNT DETALII DESPRE EVENIMENT, SE VEDE CHESTIA ASTA ROȘIE? ÎI DE DAT CLICK PE EA.

Și poster:

Și mă apuc. Scot toate cablurile din el, îl opresc, îl întorc și încep să deșorofez la greu. Și bag, șorofă cu șorofă, care numa’ nu se mai termină. Și ajung într-un punct unde nu mai văd șorofe, dar nici nu se dezbină carcasa. Și-am stat așa vreo juma de ceas întorcând laptopul pe toate părțile, până în pragul renunțării. Dar dintr-odată observ că aș putea smulge tastatura afară. Ș-o fac. Și sub tastatură, evident încă un miliard de șorofe. Și iar, bag de zor șorofă cu șorofă și mă chinui și scot cabluțe aproape imposibil de scos și mai desfac niște șorofe. Într-un final, după ce-am construit o stivă de șorofe, văd ventilatorul. Care nu părea tare prăfuit. Am văzut și mai rău. În fine: îl aspir, îl suflu, îl scutur.

Apoi mă apuc și fac cele de mai sus… dar invers. Și după juma de ceas, laptopul îi fix cum trebuie… cu excepția unui șurub. Spre surprinderea mea, doar unul. Mă așteptam la vreo 10. Da-i ok. Habar n-am de unde ar putea fi… nici nu mă interesează. Pentru că am apăsat pe on/off ca să-l fac on și… suspans… merge. Merge bine, nu mai horcăie. Succes grozav (cum ar traduce Fox Kids ”great succes”).

Și-acum întrebarea mea pentru producătorii de laptopuri (pentru că văd că-s toți pe-o minte): De ce, ferească necuratul, nu se face o plăcuță peste ventilator care să se ia ușor jos, prin deșurubarea a patru șoroafe?

Bine că pun peste RAMi și peste plăcuța wirelees. Ce se întâmplă mai des? (sau) Ce îi mai necesar? Schimbarea RAMilor sau curățarea ventilatorului? Pentru că io cred că ar trebui să fie la fel de accesibile.

Mno, ș-api așe…

Îs ca un prunc cu benzile desenate. Pentru mine îs ca și Justice League + The Avengers la un loc, într-un scenariu în care eu îs useru’ de rând al internetului. Mai ales că atunci când eram mai mic și era febra mIRC-ului, făceam și io pe hackerul cu câte-un flood asupra celor care-mi creau disconfort. Și visam io la spargeri de servere și falsificări de carduri de credit, că doar eram inconștient ca dracu’.

Îmi place de ei pentru că, cel puțin momentan, respectă legile morale când cele sociale se duc pe apa sâmbetei. Îi apară pe cei neajutorați, care mai mult decât să iasă în stradă nu pot face. Iar din punctul meu de vedere să știi că ai forța internetului alături când protestezi pentru ceva, parcă-ți dă o putere mai mare în urlet. Iar în ideea în care presa nu susține poporul, alegând să-l critice, pentru că a fost cumpărată de sau influențată într-un fel sau altul de către cei-sus-puși, citatul ăsta dă fiori: When the powerless are shut out of the media, we will make the media irrelevant – Anonymous.

Ce mă mai intrigă la ei îi faptul că-s aproape de neatins. Unul din ei o fost capturat de ceva organizație de-asta teroristo-gangsta-drog-arme-ilegal-in-fine. Într-un moment s-or sesizat Anonymous și le-o zis fain-frumos că dacă nu-l eliberează în cel mai scurt timp posibil o să facă publice anumite informații ce dezvăluie niște legături între organizația asta ilegală și anumite persoane guvernamentale. Instant l-or eliberat pe domnul hacker anonim. Culmea că dintr-odată nu or mai avut nevoie de el, ca și cum l-ar fi confundat când l-or capturat.

În final, îs oarecum liniștit în ceea ce privește ACTA și cele asemănătoare ei, doar pentru că-s convins că Anonymous n-or să stea liniștiți până nu se calmează guvernele lumii.

Că am ajuns să-l ascult live tre să-i mulțumesc Alexului care mi-o zis că o să cânte… în seara zilei în care-mi primesc salariul. Ziua în care dacă pică vineri, de-a musaiu tre ieșit din casă. Și dacă îi numa’ până în fața blocului.

Ș-am ajuns acolo io cu mândra mea, soră-mea cu mândru ei, Alex, mândra altuia, o mândră și încă o mândră. Am stat un pic, am prins o masă, ne-am pus la masă. O intrat band-ul prima dată de-o băgat vreo 5 minute de instrumental, după care o urlat unul din ei ”IULIAAAAAN CANAAAAAF” și apoi o intrat Iulian Canaf.

În mare parte mi-o plăcut show-ul. Sună bine, are voce, are un stil al lui. Foarte frumos. Ce nu mi-o plăcut o fost că erau prea multe pasaje  cu instrumental pur – așa – câte 5 minute. Atât.

Și nu știu dacă era sonorizarea de vină sau nu, dar nu înțelegeam nimic din ce cânta. La început am zis că poate nu știu io versurile, da’ la un moment dat o cântat ”This is a man’s world” și încă nu știu sigur dacă or fost alte versuri sau pur și simplu nu le pronunța cum trebuie. Oricum, asta nu m-o deranjat, că la urma urmei tot muzică se auzea.

Ce sper io și îi doresc apusul, îi să nu cumva să apună așa cum o și răsărit.

Mno, ș-api așe…